În iunie 2019, Andrei Năstase, șeful delegației moldovene la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, s-a ales cu un val de critici împotriva sa după ce a votat la Strasbourg pentru a-i fi restabilit Rusiei drepturile în cadrul acestei organizației, care i-au fost retrase în 2014 ca pedeapsă pentru intervenția în Ucraina.
Năstase a spus că a votat pentru, spre deosebire de colegul său de bloc politic Mihai Popșoi, pentru că, reintrarea Rusiei în drepturi va reda și Consiliului Europei posibilitatea să exercite asupra ei „o influență pozitivă”, scria Europa Liberă.
În primul tur al campaniei, Octavian Țîcu a scris: „Din gramul de respect care-l mai aveam față de acest om, n-a mai rămas nimic… După ce ai votat împreună cu Bătrâncea la APCE aducerea Rusiei în Consiliul Europei, după ce a împărțit cu Dodon Procuratura, unul luând CNA, altul Procurorul General Interimar, după ce a împărțit Moldova Gaz, după cârdășia de la Curtea Constituțională, prin care Țurcanu a devenit președinte, înșelând deputații, după ce justiția controlată de voi te-a declarat primar în mijlocul campaniei electorale.”
Iar portalul unionist Timpul, se întreabă ce a fost votul lui Năstase: „Cum a votat Năstase la APCE – pro-Rusia ori anti-România?”.
„Întrebarea despre votul lui Năstase la APCE e pertinentă anume acum, când el încearcă prin suportul primarilor orașelor din România să obțină votul unioniștilor din Chișinău.
Iar reflectarea publică a susținerii lui de către primarii orașelor mari românești este de departe locomotiva lui Năstase în campania pentru Primărie.
Evident, primarii orașelor românești își fac cinstit treaba, ei anunță că vor susține Chișinăul și vor să creadă că Năstase este un pro-român autentic.
Deci, ce a fost votul lui Năstase de la APCE?
Or, pentru cine a votat Năstase la APCE?
Dacă acel vot nu este pro-Rusia, atunci cum e acel vot față de România?
Sau poate Năstase are un plan cum prin acel vot antiromânesc să îl răstoarne pe Putin și să facă Unirea?
Păi să ne spună și îl votăm!”, se mai menționează în articol.
Ce spune Andrei Năstase: „Votul meu la APCE a fost dat în interesul democrației, în interesul drepturilor omului, în interesul dialogului dintre statele Europei. Niciodată nu vom rezolva problema transnistreană dacă nu vom dialoga cu părțile implicate, inclusiv cu Rusia. Nu vom rezolva problemele stringente ale regiunii dacă nu va exista dialog. Și acest lucru a fost înțeles în Europa Occidentală.
M-am raliat unui vot dat de o majoritate a deputaților proveniți din 37, cel puțin din 37 de state. Rețineți, vă rog, inclusiv din România. De ce tace Candu cu privire la votul dat de deputații români? Nu am văzut o sufocare din partea lui Chirtoacă sau a lui Ghimpu împotriva celor care au dat votul, din România, pentru această modificare de regulament, pentru această rezoluție. Nu am văzut să fie atacată Angela Merkel. De ce nu l-ar ataca și pe dl Macron?”, spunea Andrei Năstase într-un interviu pentru Europa Liberă.
„Eu îndemn toți cetățenii Republicii Moldova, dar întâi de toate presa, societatea civilă, liderii de opinie sau formatorii de opinie să citească această rezoluție, să intre în esența lucrurilor și vor vedea că votul majorității parlamentarilor din APCE a fost un vot corect, a fost un vot dat întregii Europe și în același timp pentru Republica Moldova, membră, dacă vreți, prima membră în Consiliul Europei dintre statele CSI”, mai adaugă Andrei Năstase.
Sursa: diez.md