O dublă crimă șocantă a avut loc marți, 5 august, în județul Teleorman din România. Un bărbat și-a ucis mătușa și unchiul și și-a rănit grav vărul, care acum se află în comă.

Apelul la 112 a fost efectuat de către un vecin. Acesta a anunțat Poliția că un bărbat și-ar fi omorât rudele.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că două persoane sunt decedate și una se află în stare gravă.

Potrivit autorităților, marți dimineață, individul s-ar fi dus peste rudele sale și ar fi luat cu el un topor. După ce i-a ucis, bărbatul le-a scos cadavrele în stradă.

Imediat după apelul la 112, polițiștii au pornit pe urmele acestuia, pe care l-au prins tot pe stradă.

În prezent, Poliția face cercetări la fața locului, audiază martori, inclusiv pe vecinul care a sunat la 112, cel care ar fi asistat la o parte dintre faptele pe care le-ar fi comis acest individ.

Autorul se află în acest moment în custodia Poliției. 

Din primele informații, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, are antecedente penale, fiind condamnat în 1999 pentru uciderea unei persoane. El a fost eliberat la termen la începutul acestui an.

Dan Antonescu, expert criminolog, a explicat că numărul crimelor cu caracter domestic este în creștere și că acest tip de violență este un semnal de alarmă serios pentru societate.

„Putem vorbi de un individ cu probleme psihiatrice sau de un individ care a izbucnit pur şi simplu din cauza geloziei. A încercat să ucidă trei oameni, doi au murit. Este îngrijorător, pentru că sunt multe crime în ultima perioadă. Cele mai multe au loc în familie, în cuplu, ceea ce înseamnă că educaţia este cauza. Nici legislaţia nu este suficientă, ar trebui condamnaţi la închisoare pe viaţă aceşti indivizi. În cazul ordinelor de protecţie încălcate ar trebui pedepse mai mari. A devenit un fenomen”, a spus Dan Antonescu.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!