Partidele politice vor putea dona alocațiile primite de la stat pentru lupta cu virusul de tip nou Covid-19. Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. El a precizat că prevederea este valabilă doar pentru perioada stării de urgență.
„Pentru ca partidele să poată dona acești bani cu scopul de a finanța unele acțiuni de combatere a acestui virus, facem o derogare de la legea 294 privind partidele politice ca ei să poată îndrepta acești bani pentru activități de combatere a acestui virus. Actualmente, legea 294 nu permite. Noi oferim această posibilitate și bineînțeles venim cu solicitarea să facă uz de această derogare și să aloce banii primiți din buget pentru această activitate”, a declarat Ion Chicu.
Amintim că recent PSRM a propus ca alocațiile de la bugetul de stat destinate partidelor politice să fie transferate în Fondul combaterii răspândirii epidemiei virusului COVID-19, deschis de Ministerul Finanțelor.