Desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier de către președintele Maia Sandu este o încălcare gravă a Constituției și creează un precedent periculos de uzurpare a puterii de stat. Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță.
Deputatul a anunțat că PSRM va contesta aceste decret la Curtea Constituțională, iar până la o hotărâre finală a Curții Constituționale, Parlamentul nu poate să examineze repetat programul de activitate și componența Guvernului care va fi propus de Gavrilița.
”Există o majoritate parlamentară în susținerea candidaturii Marianei Durleșteanu. Nu există o coaliție politică în Parlament și nu poate fi la această etapă”, a precizat Furculița.
Potrivit deputatului, PSRM a înaintat o candidatură la funcția de prim-ministru și a propus tuturor deputaților, indiferent de fracțiunea sau partidul din care fac parte, să semneze în susținerea acestei candidaturi.
”Conducerea fracțiunii noastre a discutat personal cu reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare”, a spus președintele fracțiunii PSRM.
Corneliu Furculiță a precizat că PSRM este gata să aibă în continuare un dialog constructiv cu toate fracțiunile parlamentare și cu deputații, pentru a identifica varianta optimă de ieșire din criza politică, pornind de la interesele cetățenilor.