Ministerul sud-coreean al Apărării a anunţat luni că cel de-al doilea satelit de spionaj de producţie internă a intrat pe orbită după ce a fost lansat cu o rachetă SpaceX Falcon 9 de la Centrul Spaţial John F. Kennedy din Florida.

Racheta Falcon 9 a fost lansată duminică, la ora 23.17 GMT (luni, ora 2.17, ora R. Moldova), iar satelitul s-a separat cu succes de vehiculul de lansare 45 de minute mai târziu şi a intrat pe orbita vizată, a precizat ministerul într-un comunicat.

Satelitul a reuşit să comunice cu succes cu o staţie terestră la aproximativ două ore şi 40 de minute după lansare, a adăugat ministerul.

Lansările succesive de sateliţi de recunoaştere vin pe fondul unei curse cu Phenianul pentru capacităţi militare în spaţiu.

După două încercări eșuate, Coreea de Nord a anunțat în noiembrie anul trecut că a folosit propriul vehicul de lansare pentru a plasa un satelit de recunoaștere pe orbită. De asemenea, Phenianul a anunțat că va lansa trei sateliți spion în 2024.

sursa