Ministerele apărării din Republica Moldova şi Cehia vor continua să-şi consolideze interacţiunea şi parteneriatul.

După cum a relatat pentru Infotag serviciul de presă al ministerului moldovean, acest lucru a fost declarat în timpul vizitei oficiale la Chişinău a ministrului ceh al apărării, Jana Černochová.

Miniştrii apărării celor două ţări au discutat despre relaţiile bilaterale în sfera militară, asistenţa în modernizarea Armatei naţionale şi întărirea capacităţilor de apărare ale Republicii Moldova, precum şi eforturile depuse pentru menţinerea păcii şi stabilităţii în regiune.

Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, a apreciat înalt sprijinul părţii cehe în cadrul organizaţiilor internaţionale, cum ar fi Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică. El a făcut referire la implementarea iniţiativelor de consolidare a capacităţilor de apărare ale Republicii Moldova prin intermediul platformelor de asistenţă Instrumentul european pentru pace (EPF) şi, respectiv, Iniţiativa de consolidare a capacităţii de apărare (DCBI).

„Republica Moldova este o ţară cu prioritate înaltă pentru Cehia cu care îşi cultivă relaţii de cooperare, inclusiv în domeniul securităţii şi apărării. Recenta inaugurare a Biroului Ataşatului Apărării la Chişinău demonstrează acest lucru. Misiunea oficiului este să asigure aprofundarea parteneriatului nostru. Acesta este şi unul din motivele pentru care mă aflu astăzi la Chişinău”, a subliniat Černochová.

Miniştrii din cele două ţări au participat la ceremonia de inaugurare a unui monument dedicat eroilor cehoslovaci de pe teritoriul complexului memorial „Cimitirul Eroilor”. Monumentul a fost reparat cu resurse alocate de autorităţile cehe.

sursa