Armistițiul dintre Israel și Hamas continuă în cea de-a șasea zi. Alți 12 ostatici au fost eliberați de către Hamas. În schimbul eliberării lor, au fost lăsați să iasă din captivitate alți 30 de palestinieni. Un purtător de cuvânt al guvernului israelian a declarat că rămâne deschis pentru prelungirea pauzei de război.

Miniștrii de Externe ai Grupului celor Șapte au transmis într-o declarație comună că susțin prelungirea în continuare a armistițiului, care să permită creșterea asistenței umanitare și eliberarea tuturor ostaticilor. Grupul a cerut Hamas să elibereze imediat toți ostaticii.

Sute de palestinieni au ieșit marți în stradă pentru a primi prizonierii eliberați din Israel, în cadrul unui acord de schimb de ostatici între Israel și Hamas. Un autobuz al Crucii Roșii a transportat prizonierii din închisoarea Ofer în centrul Ramallahului, care a fost înconjurat imediat de mulțime.

Vox: „Am un sentiment de nedescris. Libertatea este cel mai frumos lucru din lume. Atunci când prizonierul este privat de libertate, el așteaptă ziua în care va fi eliberat. Deși această libertate de astăzi este parțială și incompletă, ea va fi deplină atunci când patria noastră va fi eliberată împreună cu toți prizonierii.”

„Sunt bucuroasă, simt că am scăpat de moarte ieșind din acea celulă după ce am petrecut o lună acolo. Închisoarea a fost extrem de dură și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am fost eliberată. Am lăsat în urmă mulți prizonieri și sper că ei vor fi eliberați.”

Între timp, palestinienii au ieșit din adăposturile lor în cea de-a șasea zi de armistițiu pentru a evalua daunele aduse de război, găsindu-și în ruine casele.

Armistițiul dintre Israel și Hamas a sporit livrările de ajutor umanitar. Oamenii fac stocuri de alimente, apă și combustibil după săptămâni de foamete.

De cealaltă parte, prizonierii eliberați de Hamas au trecut prin mai multe greutăți, iar starea lor de sănătate este precară. Unii au fost răniți în timp ce au fost răpiți. Prin urmare, mai mulți prizonieri vor avea nevoie de tratament medical și de îngrijire. Cu toate acestea, viața lor nu este în pericol, declară directorul spitalului de copii Edmond și Lily Safra.