Maia Sandu a încălcat legea Supremă, atunci când a convocat un grup de judecători la o ședință secretă. O spun experții în drept constituțional, care i-au amintit președintelui despre separarea puterilor în stat.
“Este neconstituțional și ilegal. În lege este stipulat foarte clar cum se desfășoară astfel de ședințe, ele nu pot fi organizate la o cafea, sau la un cognac, sau pur și simplu să discutăm despre reforma justiției”, a declarat expertul în drept constituțional, Vitali Catană, pentru Accent TV.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, a menționat că anual are loc Adunarea Generală a Judecătorilor în cadrul căreia președintele poate să discute problemele din domeniul Justiției.
“În cazul în care judecătorii sunt invitați în mod secret, iar eu cunosc că această ședință a fost, atunci situația devine una destul de delicată. În primul rând, judecătorii nu trebuiau să meargă la astfel de întrevederi”, a explicat fostul președinte al CC.
Amintim că recent Maia Sandu a convocat un grup de judecători la o ședință secretă, la Președinție. Chiar dacă șefa statului a încercat să ascundă această întrevedere, unul dintre magistrații prezenți la eveniment le-a povestit totul jurnaliștilor. Judecătorul Aliona Miron a declarat la Jurnal TV că ședința secretă din 28 ianuarie a fost organizată de către consilierul prezidențial Olesea Stamate. La ședință au fost invitați 7 magistrați din Chișinău, Cahul, Ungheni și alte raioane. Întrevederea a durat aproximativ o oră.