În premieră, Republica Moldova a depus o contribuție la Raportul de extindere al UE pentru anul 2023. Despre aceasta a anunțat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, într-o conferință de presă, susținută după vizita sa la Bruxelles. Totodată, vicepremierul a menționat despre deciziile aprobate de miniștrii UE în legătură cu Republica Moldova.

„Săptămâna trecută, Republica Moldova, pentru prima dată în istoria aspirațiilor noastre europene, a depus prima contribuție la Raportul de extindere al UE. Acest document, este în mod normal publicat în luna octombrie a fiecărui an și evaluează progresele fiecărui stat candidat la UE, prin prisma gradului de pregătire al acestor țări. Este prima dată când când Republica Moldova a fost invitată să ne autoevaluăm și să trimitem propriul nostru raport. A fost un lucru enorm. Am avut peste 600 de persoane implicate”, a declarat Popescu.

Totodată, ministrul a vorbit despre trei decizii importante luate de UE în raport cu Republica Moldova. Acestea vizează lansarea unei Misiuni din cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună a UE. Misiunea va fi una civilă, trimisă în țara noastră pentru a ajuta la combaterea amenințărilor hibride. 

De asemenea, Nicu Popescu a anunțat că miniștrii UE au adoptat un pachet de sprijin pentru armata Republicii Moldova, care va consolida capacitățile noastre de securitate și apărare. Potrivit documentului emis de Consiliul European, sprijinul va fi de 40 milioane de euro.

Cea mai mare noutate, a spus ministrul, este faptul că UE pregătește cadrul legal pentru stabilirea unui nou regim de sancţiuni împotriva celor care acționează pentru destabilizarea statului şi împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova.

sursa