Fracțiunea PSRM din Consiliul Municipal Chișinău solicită Guvernului să elaboreze un mecanism de compensare a tarifului la energia termică pentru consumatorii din Chișinău în contextul anunțatelor majorări a prețului la gazul natural.
Consilierul socialist, Alexandr Odințov, a declarat că majorarea tarifului la gazul natural va duce inevitabil și la creșterea tarifului la energia termică furnizată consumatorilor din Chișinău.
”Dacă prețul la gaz va crește cu 35%, atunci și cheltuielile pentru producerea energiei termice de către Termoelectrica vor crește, ceea ce va genera creșterea tarifelor”, a spus Odințov.
Alesul local a precizat că anual din bugetul municipal se alocă 120 de milioane de lei pentru acordarea compensațiilor chișinăuienilor din păturile socialmente vulnerabile pentru consumul de energie electrică și căldură. Potrivit acestuia, în urma majorării tarifului la gazul natural suma va crește, iar bugetul municipal nu va fi apt să acopere toate aceste cheltuieli.
”Rugăm Guvernul să identifice surse financiare pentru a compensa familiile vulnerabile care primesc în prezent indemnizații pentru căldură din bugetul municipal”, a precizat consilierul PSRM.
În prezent, din bugetul municipal se alocă compensații pentru consumul de energie termică și electrică pentru 25 de mii de familii vulnerabile din municipiul Chișinău.