Fruntaşii Partidului Platforma DA recunosc deschis existenţa unui conflict cu colegii lor din PAS, care vizează alegerile parlamentare noi din circumscripţia Hânceşti, dar şi alegerile prezidenţiale din acest an. Confesiunea aparţine secretarului general al PPDA, Ion Terguţă şi a fost făcută în cadrul unor dezbateri publice privind candidaţii din circumscripţia Hânceşti.
„PAS şi PPDA au încheiat ciclul electoral complet – trecând de la alegerile prezidenţiale (în 2016) la alegerile locale (în 2020), iar acum a venit momentul pentru a revizui atât interesele şi sarcinile proprii, cât şi relaţiile dintre ele”, a declarat Ion Terguţă, precizând că formaţiunea pe care o reprezintă îl va susține pe candidatul independent Grigore Cobzac.
La rândul lor, exponenţii PAS continuă să susţină că Grigore Cobzac nu ar fi dorit să-şi înainteze candidatura. „Problema a fost că domnul Cobzac nu a dorit iniţial să candideze”, a declarat fruntaşulm PAS Virgil Pâslariuc.
Anterior, liderul PPDA, Andrei Năstase, a sugerat, în cadrul emisiunii “3 milioane”, realizată în cadrul unui proiect al Institutului pentru Iniţiative Strategice, că nu va susţine candidatura liderei PAS, Maia Sandu, la alegerile prezidenţiale din acest an.
“Ar fi bine ca toţi să ne aşezăm la o masă de dialog, să identificăm pe cineva care ar corespunde aşteptărilor oamenilor, pentru că oamenii nu îşi doresc prea multă politică, ci schimbare. Un candidat care ar fi nu doar exponentul unui partid sau doar a unui bloc, ci exponent al mai multor forţe politice ar reuşi să căştige în faţa lui Igor Dodon”, a declarat Andrei Năstase.