Complexul de joacă pentru copiii cu nevoi speciale din Chișinău a fost finalizat. Potrivit primarului general Ion Ceban, de astăzi, copiii pot petrece timpul mai vesel, interactiv, dar și în siguranță, în parcul Valea Trandafirilor.
„Terenul de joacă este dotat cu o serie de căi de acces speciale, elemente accesibile pentru copii, leagăne cu măsuri de siguranță suplimentare, tobogane, poduri fixe și acoperire anti-traumatică. Complexul de joacă are în dotare bare paralele, complex de joacă, scaune potrivite pentru necesitățile celor mici, leagăne duble, panouri de joacă ce dezvoltă motricitatea fină, un echipament de fitness, dar și o masă de șah accesibilă persoanelor ce folosesc scaunul rulant.
Agentul economic a fost selectat în baza procedurii de achiziții, iar costul lucrărilor se ridică la cca 800 mii lei”, a declarat acesta.
În prezent, în nemijlocita apropiere, se desfășoară lucrările de amenajare a unui alt grandios complex de joacă pentru copii, care va fi finalizat în curând.
Totodată, la solicitarea chișinăuienilor, până la finele anului, în zonă va fi amenajat un teren de volei, mai punctează Ceban.