Stațiile de așteptare a transportului trebuie să corespundă normelor internaționale, pentru confortul cetățenilor. Potrivit primarului general Ion Ceban, în total, pe teritoriul Chișinău împreună cu suburbiile, sunt amplasate cca 700 de stații de așteptare.
„300 din acestea sunt gestionate de EpaMedia conform contractului semnat în anul 2007, iar circa 400 de stații continuă să se afle în gestiunea municipalității. Unele dintre acestea au fost reparate pe parcursul anului trecut.
Am solicitat viceprimarilor de ramură să analizeze posibilitatea juridică de a oferi stațiile în gestiunea companiilor pentru ca acestea să fie reparate, modernizate, iluminate și menținute pe o perioadă de timp cu posibilitatea de amplasare a publicității. Ridicarea construcțiilor, privatizarea sau arendarea acestora fiind interzisă din start”, a declarat edilul.
Ceban spune că a solicitat de la responsabili elaborarea unui concept de intervenție în cazul acestor stații de așteptare.