Președintele Maia Sandu induce în eroare opinia publică și creează animozități între diplomația moldovenească și cea română, susține politologul Dionis Cenușă.
Potrivit expertului, după explicațiile prezentate de Ministerul de Externe de la Chișinău legate de Acordul de asistență financiară cu România, devine clar că Maia Sandu a operat cu informații false, care nu corespund evenimentelor descrise de MAIE. În opinia politologului, Sandu ”a încurcat ițele”, pe care încă mai are timp să le corecteze.
”Personal, cred că Președintele trebuie să facă corectări în postare pentru a nu induce în eroare opinia publică din Moldova și a nu crea animozități între diplomația moldovenească și cea română. Moldova are nevoie de susținerea României, iar acest episod este consumat și va fi util pentru a învăța lecții pentru viitoarele acorduri bilaterale”, susține Cenușă.
Expertul face și o analiză a evenimentelor legate de semnarea Protocolului 6 care trebuia sa extindă Acordul de finanțare. Astfel, Bucureștiul a prezentat acest text Chișinăului în 18 decembrie 2018, cu 2 luni înainte de alegerile parlamentare din februarie 2019. În februarie 2019, Guvernul lui Pavel Filip aproba varianta Protocolului din 2018, iar în iulie, după căderea regimului oligarhic, Moldova semnează foaia de parcurs cu partea română.
”Din toamna lui 2019, când Guvernul era condus de Maia Sandu și până în noiembrie 2020, partea română nu a răspuns la solicitările Chișinăului. Pot doar presupune că demiterea lui Sandu a influențat decizia Bucureștiului. Totodată, este curios faptul că timp de 5 luni în funcție de Premier și controlul absolut asupra Guvernului, Maia Sandu nu a convins partea română să înceapă implementarea Protocolului”, constată expertul.
A urmat 16 noiembrie 2020, penultima lună a Guvernului lui Chicu, când România propune un nou Protocol în care introduce condiții politice.
”Probabil, acest lucru a fost susținut de către opoziția de la Chișinău, în frunte cu Maia Sandu. Nu e nimic rău în condiționalitate, deoarece altfel e greu sa miști reformele. Dar merită de punctat acest lucru”, scrie analistul.
Astfel, după recepționarea noului Protocol, Guvernul Chicu a început procesul de avizare, pe care nu a reușit să-l finalizeze, deoarece a urmat demisia.
În februarie 2021, Guvernul interimar a explicat că nu are dreptul să semneze a acorduri care implică angajamente financiare și a propus României să fie semnat Protocolul avizat de Guvernul Filip, dar partea română a refuzat, insistând pe Protocolul cu condiționalitate.