Municipalitatea este pe „primul front” în lupta cu ninsoarea de afară. Potrivit lui Ion Ceban, membrii celulei de criză sunt întruniți.

În prezent, toate serviciile municipale responsabile de gestionarea situației în condițiile de vreme complicată – sunt la datorie.

„În acest sens a fost creată Celula de criză pentru întreprinderea măsurilor de deszăpezire și gestionare a situațiilor de urgență generate de condițiile meteorologice cu ninsori abundente. Actualmente 21 de autospeciale curăță străzile principale din capitală și împrăștie material antiderapant. La linie urmează să fie scoase circa 60-65 de autospeciale. Și pe trotuarele din capitală muncitorii de la DGLCA intervin cu sare”, a declarat Ceban.

Edilul punctează că în prezent circulația este îngreunată pe străzile în pantă. „Rog oamenii să fie înțelegători, iar șoferii atenți în trafic. Nu accelerați, conduceți atent, pentru a nu crea situații de accidente”, a precizat primarul.

Serviciile municipale vor munci toată noaptea la deszăpezirea străzilor din oraș și vor presăra material antiderapant.