În Guvernul propus de Natalia Gavrilița sunt cel puțin patru milionari. Este vorba despre ex-ministrul afacerilor externe, Nicu Popescu, consilierul Maiei Sandu, Andrei Spînu, Iurie Țurcanu, care în prezent activează în cadrul Agenției de Guvernare Electronică și deputatul PAS Dumitru Budianschi. Numărul viitorilor miniștri cu venituri de milioane ar putea fi mai mare, dar despre acest lucru vom afla când toată echipa va prezenta declarațiile de avere și interese personale.  

Nicu Popescu, candidat la funcția de viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. În 2019, Popescu a deținut funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene în cadrul Guvernului Maiei Sandu. Atunci Nicu Popescu declara că pe parcursul ultimul an, familia sa a câștigat 205 178 euro, echivalentul a peste 4 000 000 lei și 11400 de lire sterline, sau peste 270 de mii de lei.

Totodată, familia Popescu are trei apartamente: un apartament evaluat la 414 399 lei, cel de-al doilea – la 250 000 lire (6 000 000 lei) și un apartament de 593 000 euro (12 000 000 lei). Totodată, viitorul ministrul de Externe are și o vilă de 85 000 euro (1 700 000 lei).

În 2019, Nicu Popesc declara că deține 7 conturi bancare pe care sunt 150 mii de euro și 31 684 de lire sterline.

În lista milionarilor se află și deputatul PAS, fost șef al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Andrei Spînu, numit de către jurnaliștii de investigație de la Rise Moldova “secretarul offshore” pentru că deține mai multe companii în zona offshore. Spînu candidează la funcția de viceprim-ministru, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Potrivit ultimei declarații de venit pe care Spînu a depus-o în calitate de angajat al Președinției, acesta anul trecut a avut un venit de 7800 euro și peste 4 300 000 lei, în total acumulând 4,5 milioane de lei.

Spînu deține 6 terenuri și o casă de lux de 125 m.p., care a fost subiect de investigație în presa de la Chișinău.

Totodată, consilierul Maiei Sandu are 8 conturi bancare pe care ține 137 284 lei, aproape 25 mii de euro și peste 600 dolari SUA.

Iurie Țurcanu, viitorul viceprim-ministru pentru Digitalizare. Potrivit declarației de avere pentru anul 2021, Țurcanu a obținut un venit de 1 303 064 lei. Totodată, viitorul membru al Guvernului are 3 apartamente și 3 conturi bancare pe care sunt aproape 700 mii lei

Actualul deputat PAS, expertul Dumitru Budianschi, candidat la funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul Gavrilița. În campania electorală din 2021, Budianschi a declarat că în ultimii doi ani a câștigat 1 273 942 lei, 14 970 dolari SUA (aproape 270 mii lei) 7805 de euro (peste 160 mii lei).

Candidatul la funcția de ministru al Finanțelor are 2 apartamente și 8 conturi bancare pe care se află 314 291 lei, 48 mii euro, 24 mii dolari SUA. Totodată, Budianschi deține o companie.