Intervențiile serviciilor municipale au continuat fără întreruperi pe parcursul nopții și continuă și la această oră. Primarul general al Capitalei a cerut responsabililor să se concentreze acum pe căile de acces către școli, grădinițe, spitale și în curțile de blocuri.

„Responsabilii Primăriei Chișinău sunt pe teren și în ședințe din primele ore ale dimineții. Rog concentrare maximă pe arterele secundare, în curțile de blocuri, pe trotuare și, nu în ultimul rând, pe căile de acces către școli, grădinițe, spitale și alte instituții sociale. După care vor interveni în parcuri și alte spații verzi. Situația e mult mai bună deja pe străzile principale, mai avem de muncit pe zonele secundare. Vom avea temperaturi sub zero încă o săptămână, iar zăpada în curând nu va dispărea”, a declarat Ion Ceban.

Totodată, Ion Ceban a venit cu noi aprecieri pentru munca depusă de echipajele de muncitori care au intervenit necontenit pe străzile Capitalei.

„Vreau să le mulțumesc tuturor muncitorilor și rog responsabilii să analizeze și eventuale sporuri salariale care pot fi fixate. Acești muncitori au lucrat în regim special și, practic, au fost în teren, în special șoferii de pe autospeciale și lucrătorii din diferite subdiviziuni”, a mai adăugat primarul general al Capitalei.