Primarul Ion Ceban a exprimat astăzi sincere mulțumiri colegilor săi din Primăria Chișinău pentru implicarea și dedicarea deosebită în organizarea și desfășurarea diverselor evenimente culturale, artistice și sportive care au avut loc în ultima perioadă în municipiul Chișinău. În cadrul unei ședințe a Primăriei, edilul a subliniat importanța acestor manifestări în promovarea orașului și a talentelor locale, reafirmând poziția Chișinăului ca fiind „Capitala Culturii, Artei și Sportului”.

„Chișinăul este un oraș vibrant, plin de cultură și artă, iar eu sunt mândru să o afirm”, a declarat primarul Ceban. „Ne bucurăm să fim gazda unui număr mare de evenimente care aduc împreună o comunitate diversă și talentată, precum și numeroși oaspeți din diferite domenii.”

Una dintre realizările remarcate de primarul Chișinăului a fost deschiderea Teatrului de vară, după finalizarea primei etape de reabilitare. Ion Ceban a evidențiat importanța acestei investiții, subliniind că „Teatrul istoric, un simbol al Chișinăului, arată acum cu totul altfel și confortul oamenilor este o prioritate pentru noi”.

De asemenea, primarul a apreciat implicarea și sprijinul acordat evenimentului „Moldova are Artă, Chișinăul are Artă”, în care Primăria Chișinău este partener. Această inițiativă se concentrează pe descoperirea și promovarea tinerelor talente artistice din întreaga țară. „Avem o bogată paletă de talente în Moldova și ne dorim să le oferim acestor artiști emergenți o platformă pentru a-și exprima creativitatea alături de artiști consacrați și recunoscuți”, a afirmat primarul.

Un alt aspect important menționat de Ion Ceban a fost organizarea de concerte și prezentări de artă în parcurile din capitală, în colaborare cu școlile de artă. „Aceste evenimente ne oferă o oportunitate unică de a susține și promova tinerele talente și de a le oferi un spațiu adecvat pentru a-și dezvolta abilitățile și pasiunea în fața unui public entuziast”, a adăugat primarul.

În privința evenimentelor viitoare, edilul a anunțat că se va lansa programul de prezentări de film în aer liber, care va deveni o tradiție în fiecare vineri și sâmbătă. De asemenea, în curând va avea loc un eveniment special dedicat medicilor și angajaților din domeniul medical, în semn de recunoștință pentru eforturile lor în prima linie a luptei împotriva pandemiei.

Pe lângă acestea, primăria pregătește și Festivalul „Chișinăul Sportiv 2023”, care va avea loc în parcul La Izvor. Acest eveniment va aduce împreună toate federațiile sportive și va oferi ocazia comunității să interacționeze și să descopere talentul sportivilor locali în diverse discipline. Festivalul va include și un târg cu produse autohtone, iar seara se va încheia cu un recital muzical special susținut de invitați speciali.

„Chișinăul este despre cultură, artă, sport și un mod sănătos de viață”, a concluzionat Ion Ceban. „Suntem mândri de implicarea și suportul acordat de comunitatea noastră și dorim să continuăm să promovăm valorile și talentele locale, aducând bucurie și inspirație în inimile locuitorilor noștri și a vizitatorilor din întreaga lume.”

Edilul a punctat că se bucură că orașul Chișinău a devenit un oraș viu.