Liderul Mișcării Alternativă Națională, Ion Ceban, susține că formațiunea continuă să poarte discuții cu reprezentanții Partidului Social Democrat European pe diferite subiecte. Între timp, președintele MAN a precizat că, după o muncă asiduă în Capitală, colegii din formațiune vor începe, în scurt timp, consolidarea echipelor la nivel de raioane și orașe.
„La această etapă, continuăm să discutăm cu colegii de la PSDE, nu pot să spun că am avansat foarte clar. Sunt niște schimburi de opinie legale de diferite subiecte. Între timp, colegii de la MAN vor merge în teritoriu, în raioane, pentru a consolida echipele locale și îi încurajez pe toți cei care așteaptă schimbări reale, este profesionistă, să se alăture. Partidul MAN e o structură tânără cu o echipă de profesioniști. Oamenii au așteptat și le sunt recunoscător cetățenilor pentru votul acordat acestei echipe tinere. Suntem oameni care nu doar critică, dar propun și soluții reale”, a declarat Ion Ceban în cadrul unei emisiuni de la Unimedia.
Totodată, liderul MAN a dat asigurări că formațiunea pe care o conduce este pe cont propriu și nu este influențată, în niciun fel, din interior sau exterior.
„Nu am nici o înţelegere cu nimeni din ţară sau de peste hotare, vizavi de ceva ce se întâmplă în Republica Moldova sau în străinătate. Astăzi pot să afirm cu fermitate că singura entitate deplin independentă pe teritoriul RM este Mişcarea Alternativă Naţională. Noi nu avem angajamente la Est sau la Vest faţă de cineva şi suntem cei care decidem pe interior cum procedăm, după discuţiile pe care le avem în cadrul partidului. MAN nu depinde de nimeni şi are angajamente doar în faţa cetăţenilor Republicii Moldova”, a mai declarat Ion Ceban în cadrul emisiunii TV.