Câte 40 – 50 de solicitări săptămânale de a comenta unele declarații ale altor persoane, vin din partea presei către primarul general Ion Ceban. Edilul afirmă că nu are timp să răspundă la această, pentru că este în proces de lucru.

„Eu chiar nu mai vreau să comentez fiecare anunț în spațiul public. De ce spun asta? Pentru că în fiecare zi v-am atenționat acum 40, 50 pe săptămână fâsuri în spațiul public la care mă sună presa afiliată PAS-ului și mă întreabă da ți părerea. Băi, eu muncesc în teren. Da, Vania lucrează. Atâta timp cât voi bateți limba pe la televizoare și nu puteți produce nimic, Vania, cum îmi spuneți voi lucrează”, a declarat Ceban în cadrul emisiunii Rezoomat.

Primăria Chișinău este din ce în ce mai atacată de toți felul de așa-ziși experți. Edilul Ion Ceban afirmă că în ultima perioadă tot mai des, practic în fiecare zi, de la consilieri, deputați, miniștri și conducerea de vârf, tot felul de experți în toate, urbaniști, nu au cu ce se ocupa în toată țara și scornesc tot felul de prostii despre primărie.

„Rog să nu vă irosiți timpul pentru a le răspunde și a da replici pentru fiecare prostie pe care o îndrugă public. Sunt foarte multe, doar săptămâna trecută am numărat vreo 40 de săgeți aruncate de tot felul de trepăduși ai PAS-ului în direcția Primăriei. Și presa, în mod normal ar trebui să aibă poziții clare, ne roagă să comentăm. Noi problemele din capitală le rezolvăm, faceți măcar 10% din ceea ce am făcut în capitală. Și opriți papagalii aceștia, că ne doare capul”, a punctat edilul în cadrul ședinței de luni de la Primărie.