Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că dosarul penal intentat pe numele mamei sale este o acțiune mârșavă și murdară din partea guvernării, care încearcă să-l intimideze și să-l discrediteze. El a spus că părinții săi, care sunt internați în spital și nu au nicio vină pentru faptul că el nu este agreat de președintele țării, președintele Parlamentului și alți lideri politici.

„Atunci când am fost anunțat și eu, o să deschid într-o bună zi detalii despre ce am văzut. Nu doar a anunțat, dar ce am văzut pe hârtie în privința mamei mele și a părinților mei care sunt astăzi încă internați în spital. Deci, atât de mârșav să se acționeze și atât de murdar în raport cu niște pensionari, cu niște oameni care au lucrat în sistemul medical, oameni care au lucrat în protecția socială, oameni care sunt foarte respectați”, a afirmat Ceban.

El a adăugat că este mândru de părinții săi și că nu va ceda la presiunile politice. „Cei care îi cunosc pe domnul Vasile și doamna Eugenia știu despre ce oameni vorbesc în acest sens și, repet, eu sunt mândru de părinții mei și nu au nicio vină faptul că eu nu-i plac cuiva de la guvernare, președintelui țării, președintelui Parlamentului și tot așa mai departe. Nu au nicio vină. Luptați cu mine, nu luptați cu familia mea, nu luptați cu părinții mei, nu luptați cu cu apropiații mei, pentru că asta se întâmplă”, a spus primarul.