A fost creat un grup de lucru specializat care examinează 25 de construcții problematice ce au fost depistate în ultima perioadă. Ceban spune că acestea sunt examinate și de către direcția juridică, direcția arhitectură, Agenția supraveghere tehnică, care vor prezenta câte o notă informativă.
„Dacă vor fi constatate careva abateri, materialele vor fi prezentate către Guvern, către Ministerul Culturii, Ministerul Economiei, pentru examinare și implicare în tot acest proces. Referitor la acele construcții problematice din centrul orașului pe care am atenționat Ministerul Culturii, nu avem deocamdată un răspuns. Nu avem ce să ascundem”, a declarat Ceban.
Primarul afirmă că în mare parte, construcțiile sau autorizațiile, actele permisive au fost emise în anii 2016, 2017, 2018.
Astăzi noi suntem în acele circumstanțe unde sunt ridicate construcții de 10-15 etaje iar toate structurile trebuie să ia atitudine.
„În data de 28 septembrie, urmează să avem o ședință lărgită cu constructorii, experții în arhitectură, deputați, consilieri municipali. Va fi o întrevedere deschisă, la care vom discuta problemele care sunt în acest domeniu”, a conchis edilul.