Gheorghe Cavcaliuc dezminte că ar fi semnat vreodată un document de angajare al lui Dorin Damir în structura DOS, ca angajat sub acoperire. În contextul informațiilor false apărute astăzi pe un portal de la noi, Cavcaliuc atrage atenția că nu este prima dată când presa de buzunar lansează fake-news-uri, la comanda oponenților săi politici.

„Încă un fals grosolan. Afirm cu toată responsabilitatea că nu am semnat, niciodată, vreun document de angajare a lui Dorin Damir în vreo funcție în Poliție. Chiar astăzi voi acționa în judecată portalul care a publicat această minciună obraznică și care nu s-a obosit să dea și reacția mea în acest caz. Atrag atenția că am acționat în judecată anterior acest portal pentru alte falsuri în adresa mea. Când au înțeles că pierd cauza, mă implorau să îmi retrag cererea. Atunci am acceptat, dar nu voi mai comite această greșeală”, declară Cavcaliuc.

Liderul PACE face un apel către presa din Republica Moldova să nu tirajeze informația mincinoasă, iar Procuratura Generală să facă lumină în acest caz.

Menționăm că informația a apărut inițial pe portalul deschide.md. În articol însă nu este replica lui Gheorghe Cavcaliuc și nici nu se menționează dacă autorii au încercat s-o obțină. Ulterior, informația a fost preluată de mai multe surse media.