Trei oameni au murit din cauza căldurii în România, unde maximele depășesc 40 de grade celsius la umbră. Numărul solicitărilor la ambulanță au crescut semnificativ în ultimele 48 de ore. Totodată, oamenii rămân fără energie electrică din cauza consumului excesiv al aparatelor de aer condiționat. În unele localități întreruperile de curent au durat și două zile.

Din cauza caniculei, rețeaua electrică se supraîncălzește, iar oamenii rămân fără curent. În comuna Dumbravița, județul Timiș, românii se plâng că fără electricitate rămân fără apă, iar casele, fără aer condiționat, se transofrmă în saune.

„Avem frigider pe post de cămare. Se vede clar. Trebuie să golim totul, că apoi se strică.”

„Ni s-au stricat toată mâncarea din frigider de două ori deja. În cursul ultimei săptămâni am avut curent parțial, parcă ne-am întors pe vremea comunismului.”

„Mai grav pentru noi este faptul că problema asta se știa de multă vreme. Noi am făcut multiple sesizări de mai bine de un an de zile, în care am arătat faptul că avem fluctuație de tensiune, că ne scade sub 180 de Volți.”

„În momentul în care nu există acest curent electric, nimic nu funcționează, inclusiv pompa de la canalizare – are nevoie de tensiune.”

„Dacă nu este curent, nu avem nici apă, fiind la fântâna proprie cu hidrofor.”

Temperaturile în ultimele zile au ajuns și la 44 grade Celsius la umbră. Primarul de Bumbrăvița, Horia Bugarin, spune că vor fi instalate mai multe sisteme de ventilare la transformatoare, care vor funcționa pentru a reduce temperatura.

„Acest post de transformare este nou, după cum vedeți are zone de ventilație și din acest motiv, nu am avut probleme de supraîncălzire. Spre deosebire de posturile de transformare vechi, unde nu există aceste sisteme de ventilație și temperatura aerului poate ajunge la peste 70 de grade”, a declarat primarul.

Canicula a provocat deja, direct, trei decese, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, iar numărul solicitărilor la 112 a crescut. În următoarele zile, temperaturile urmează să scadă treptat, spun meteorologii.

sursa