Liderul grupului Pro Moldova, finul de cununie al lui Vlad Plahotniuc, Andrian Candu, spune că nașul său se află în SUA. Declarația a fost făcută la o emisiune, la N4.

„Din câte cunosc, domnul Plahotniuc se află pe teritoriul Statelor Unite. Declarația secretarului de stat american Mike Pompeo este mai mult una politică. A discutat cu unii avocați din SUA și ei au explicat că ea nu are niciun efect asupra regimului său de ședere pe teritoriul SUA”, a spus Andrian Candu.

Fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, a plecat din țară în iunie 2019. Recent, Departamentul de Stat de la Washington a anunțat că lui Vlad Plahotniuc şi familiei sale i-a fost interzisă intrarea în SUA, dar şi posibilitatea de a prelungi viza.