Un atac armat a avut loc, vineri seară, într-o sală de spectacole din oraşul Krasnogorsk, situat la periferia Moscovei, anunță The Moscow Times. Cel puțin 50 de oameni au fost uciși de cel puțin cinci atacatori care purtau costume de camuflaj, potrivit NEXTA. 

Evenimente anulate ACTUALIZARE 20:58

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a ordonat anularea tuturor evenimentelor din acest weekend.  Reacția Casei Albe 

ACTUALIZARE 20:48

Casa Albă a declarat că nu sunt semne care să arate că Ucraina ar fi implicată în atacul terorist de la Moscova. Imaginile cu împușcăturile din capitala rusă au fost „oribile și pur și simplu greu de privit”, a mai transmis Casa Albă, care precizează că nu a avut informații despre pregătirea unui atac terorist la Moscova. FSB ia „toate măsurile necesare” privind  atacul armat

ACTUALIZARE 20:45

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a declarat că ia „toate măsurile necesare” în legătură cu atacul armat, relatează Interfax, potrivit Sky News.  50 de morți

ACTUALIZARE 20:44

Cel puțin 50 de persoane au fost ucise în urma atacului, potrivit presei ruse.  100 de persoane evacuate ACTUALIZARE 20:38

100 de persoane au fost evacuate din subsolul sălii de concerte Crocus City Hall , potrivit Sky News, care citează agențiile ruse de stat.  Alți oameni se află încă pe acoperișul sălii de spectacole după ce au fugit de atacul din interior. A început operațiunea de eliminare a atacatorilor

ACTUALIZARE 20:35

Forțele speciale au luat cu asalt clădirea și au început operațiunea de eliminare a teroriștilor.

ACTUALIZARE 20:29 Informaţiile de presă ruseşti au afirmat că atacatorii au folosit, de asemenea, explozibili, provocând un incendiu masiv la Crocus City Hall, o sală de concerte situată la periferia vestică a Moscovei. Un videoclip postat pe reţelele sociale arată coloane uriaşe de fum negru ridicându-se deasupra clădirii, scrie The Guardian.

A doua explozie ACTUALIZARE 20:25

O nouă explozie a avut loc în clădirea Crocus din Moscova, relatează NEXTA, care citează presa rusă. ACTUALIZARE 20:24

 Clădirea în care urma să aibă loc concertul, Crocus City Hall, este în flăcări și până la 100 de persoane ar putea fi prinse înăuntru, potrivit canalului de Telegram Baza, citat de Meduza.io.

ACTUALIZARE 20:22

Potrivit NEXTA, e vorba despre cinci teroriști care au deschis focul. Forțele speciale din Rosgvardia au ajuns la clădire la o oră după ce au început împușcăturile. Comunicațiile celulare din Moscova nu funcționează bine. Au fost trimise elicoptere pentru a stinge incendiul.  Cel puțin 40 de morți  ACTUALIZARE 20:20

Cel puțin 40 de persoane au fost ucise în urma atacului. 

ACTUALIZARE 20:15

Potrivit agenției ruse de stat RIA, 50 de ambulanțe au fost trimise la fața locului, relatează Sky News.  Știrea inițială Potrivit RIA Novosti, cel puțin 12 oameni au fost uciși și 35 răniți de cel puțin trei atacatori care purtau costume de camuflaj. Din imaginile postate pe rețeaua de socializare X, dar și din informațiile prezentate de utilizatori, ar fi avut loc și o explozie puternică. În prezent, atacul este posibil să fie încă în desfășurare la sala de spectacole Crocus din Moscova.

Un alt clip video prezintă momentul în care atacatorii intră în sala de spectacole Crocus din Moscova.