Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor contesta modificările la Legea Procuraturii, votate de PAS. Anunțul a fost făcut de către deputatul Blocului, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, la NTV Moldova.
“Noi vom ataca această lege a Procuraturii în toate instanțele naționale și internaționale și suntem practic convinși că această lege va fi apostrofată și criticată de către instituțiile respective”, a declarat Batrîncea.
Amintim că majoritatea PAS a votat un șir de modificări la legea Procuraturii, printre care și anularea concursului pentru funcție de Procuror General, acesta va fi numit pe criterii politice, de către deputați. Inițiativa nu a fost expertizată de către organismele internaționale și nu a fost susținută de către reprezentanții societății civile.