Un avion aparținând companiei aeriene israeliene El Al, care a fost nevoit să aterizeze de urgență duminică pe aeroportul din Antalya pentru a evacua un pasager bolnav, nu a putut fi realimentat din cauza refuzului personalului turc, a anunțat transportatorul.

„Angajații locali (din Antalya) au refuzat să realimenteze avionul companiei aeriene, chiar dacă (aterizarea de urgență) a fost din motive medicale”, a precizat El Al într-un comunicat.

Surse diplomatice turce au confirmat pentru AFP că aeronava a fost autorizată să efectueze o aterizare de urgență deoarece un pasager de la bord nu se simțea bine. 

„Combustibilul urma să fie transferat în aeronavă (…), dar tocmai când procedura corespunzătoare era pe punctul de a fi finalizată, comandantul a decis să plece din proprie inițiativă”, a declarat o sursă diplomatică turcă.

Relațiile dintre Israel și Turcia s-au deteriorat de la începutul războiului din Fâșia Gaza, declanșat de atacul Hamas asupra teritoriului israelian la 7 octombrie. Zborurile între cele două țări au fost suspendate. 

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a declarat în repetate rânduri sprijinul pentru mișcarea palestiniană Hamas și a denunțat operațiunea israeliană din Gaza. 

Atacul Hamas din 7 octombrie s-a soldat cu moartea a 1.195 de persoane, majoritatea civili. Ofensiva israeliană din Gaza a dus până acum la moartea a 37.877 de persoane, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătății din cadrul guvernului din Gaza condus de Hamas.

sursa