Autoritățile Republicii Moldova nu examinează posibilitatea de a stopa activitatea agenților economici și a instituțiilor din sistemul educațional, odată cu escaladarea numărului de infectări cu COVID-19. Președintele Igor Dodon a declarat, după ședința de luni cu speakerul și premierul, că decizia de a stopa activitatea grădinițelor și școlilor se va lua pentru fiecare instituție în parte.
Șeful statului a menționat că sistemul medical face față acestei situații. La moment, în spitalele pentru copii sunt ocupate 40% din paturile destinate bolnavilor COVID-19, iar în cele pentru maturi – 75%.
”Locuri în spitale sunt. Situația este gestionată de sistemul medical. Tot ce este necesar: medicamente, teste, consumabile, în Republica Moldova este asigurat”, a spus Dodon.
Potrivit președintelui, la această etapă, sunt mai mulți deputați testați pozitiv la COVID -19, iar conducerea Parlamentului urmează să i-a o decizie în acest sens.
Igor Dodon a informat că autoritățile Republicii Moldova s-au adresat oficial Federației Ruse pentru a primi acest vaccin, imediat ce va trece toate etapele de atestare internațională.