Adresarea SRL Avia Invest în arbitrajul de la Stockholm cu solicitarea de încasare a 900 de milioane de euro în calitate de prejudiciu din contul statului Republica Moldova reprezintă o încercare a companiei lui Ilan Șor de a influența autoritățile statului pentru a exploata în continuare Aeroportul Internațional Chișinău, chiar și neexecutând obligațiile esențiale ale contractului. Aceasta este poziția Agenției Proprietății Publice (APP), exprimată într-un comunicat de presă.
Reprezentanții APP susțin că suma de 900 de milioane de euro, solicitată de SRL Avia Invest, este nejustificată, atât timp cât investițiile totale, pe întreaga durată a contractului de concesiune, care urmau a fi efectuate de către această companie, potrivit contractului constituiau doar 244 de milioane de euro, iar această sumă este artificial invocată pentru a sustrage atenția de la neexecutarea obligațiilor contractuale de către SRL Avia Invest.
„Potrivit contractului de concesiune, APP, în calitate de „concedent”, a fost obligată să efectueze supravegherea eficientă a îndeplinirii tuturor sau oricărei dintre obligațiile SRL Avia Invest în cadrul executării contractului de concesiune.
Prin clauzele contractuale, care, de fapt, reprezintă voința ambelor părți, pentru care acestea au și semnat, s-a convenit că, neconstituirea garanției de bună execuție va fi sancționată cu rezoluțiunea contractului, fapt ce denotă esențialitatea clauzei contractuale privind constituirea garanției de bună execuție a contractului, or aceasta vorbește despre capacitatea/incapacitatea de plată a SRL Avia Invest, cu impact asupra lucrărilor și investițiilor în viitor.
În procesul de rezoluțiune a contractului, APP a respectat toate drepturile SRL Avia Invest, privind termenele și modalitățile de constituire a garanției de bună execuție, însă SRL Avia Invest nu a executat obligațiile contractuale, fapt care a dus la apariția obligației APP de a rezoluționa contractul de concesiune în scopul evitării răspunderii pentru inacțiuni privind implementarea contractului.
Prin notificarea de rezoluțiune a contractului nu s-a urmărit crearea unor impedimente în implementarea contractului de concesiune, dar s-a încetat raporturile contractuale cu SRL Avia Invest, ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale.
Totodată, pînă la rezoluțiunea contractului, anumite influențe asupra activității SRL Avia Invest, nu a fost efectuate, or în contextul litigiilor civile, măsurile de asigurare asupra SRL Avia Invest au fost aplicate doar în volumul daunelor și penalităților rezultate din neexecutarea obligațiilor contractului de concesiune, de către SRL Avia Invest.
Instituirea taxei aeroportuare în mărime de 50% asupra tarifului de 9 EUR percepută de SRL Avia Invest per pasager, nu afectează activitatea și investițiile SRL Avia Invest, or potrivit contractului SRL Avia Invest urma să efectueze lucrările/investițiile din surse proprii și nu din sursele acumulate din perceperea tarifului de 9 euro per pasager.
Mai mult, la solicitarea organelor competente SRL Avia Invest nu a prezentat informații financiare privind baza de cost a tarifului aeroportuar de 9 EUR per pasager și nu a prezentat calcule confirmative privind impactul taxei aeroportuare asupra investițiilor SRL Avia Invest.
Cu referire la eliberarea actelor permisive comunicăm că, SRL Avia Invest nu s-a conformat rigorilor legale și nu a prezentat actele necesare potrivit legislației, autorităților competente de eliberarea actelor permisive”, se spune în comunicatul APP.
Ieri, deputatul PPDA, Igor Munteanu a luat apărare companiei lui Ilan Șor care administrează Aeroportul Internațional Chișinău. Munteanu a acuzat guvernul că ar “închide oxigenul” companiei “Avia-Invest” și că ar fi încercat să ia jumătate din taxa de 9 euro în bugetul de stat, ceea ce ar fi afactat compania lui Șor.
Anterior și vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Olesea Stamate, ex-ministru al Justiției în Guvernul Maiei Sandu a criticat decizia Guvernului Chicu de a întoarce în gestiunea statului Aeroportul Internațional Chișinău.
Mai mulți experți au subliniat că, recenta moțiune de cenzură, promovată de către PAS, PPDA, Pro Moldova și Partidul Șor, a apărut exact în momentul când s-a decis rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. Și Partidul Socialiștilor a acuzat opoziția că ar face jocul oligarhilor fugari, Ilan Șor și Vlad Plahotniuc, care ar fi controlat din spate Aeroportul Internațional Chișinău.