În Chișinău lucrurile se schimbă spre bine pentru că avem un primar care nu face politică, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”. Șeful statului afirmă că a decis să îl susțină la funcția de primar general al Capitalei anume pe Ion Ceban pentru experiența bogată pe care o avea în administrația locală.   

”Sunt tot mai multe voci care se bucură că situația în municipiul Chișinău care s-a schimbat spre bine. Vreau să vă spun că se va schimba și mai departe. (…)Acolo unde am delegat membrii echipei, unii îi numesc membrii echipei Dodon, oamenii fac treabă”, a declarat Dodon.

Șeful statului a amintit aici și despre bașkanul Găgăuziei, Irina Vlah, premierul Ion Chicu, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

”Atunci când promovăm la primele funcții membrii echipei, ei fac față și eu mă mândresc cu acest lucru și le urez succes în continuare”, a conchis președintele.