Ministerul Afacerilor Externe a emis, luni, o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză, unde a fost emis Cod roșu de inundații.
Potrivit MAE, Meteo France (https://vigilance.meteofrance.fr/fr) a anunțat un cod roșu de inundații pentru departamentul Ille-et-Vilaine, începând din data de 27 ianuarie, cod portocaliu de valuri înalte pe coasta atlantică, între departamentul Finistère și departamentul Pyrénées-Atlantiques, și cod portocaliu de avalanșe, în departamentul Hautes-Alpes.

Fenomenele se pot accentua pe parcursul zilei de marți.

Autoritățile franceze recomandă cetățenilor să urmărească evoluția fenomenelor meteorologice. Cetățenii români se pot informa în timp real în legătură cu situația meteorologică accesând pagina de internet www.meteofrance.com.

MAE informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 și +33147052755.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!