Președintele Platformei „DA”, Andrei Năstase, este indignat că Maia Sandu a ignorat propunerea de a-l înainta în calitate de premier, în condițiile în care deja ar avea creată o echipă guvernamentală, care ar face față crizei economice și pandemice și ar pregăti terenul pentru alegerile parlamentate anticipate. Această soluție ar duce la evitarea scenariului învestirii unui guvern subordonat majorității parlamentare PSRM-Șor. Anume despre asta ar fi discutat Năstase cu președintele Maia Sandu, cu o zi înainte de prima tentativă de învestire a Guvernului Nataliei Gavrilița, scrie Ziarul Național.
„Am fost împreună cu domnul Slusari și domnul Munteanu. Ne-am prezentat opinia și opțiunea Platformei „DA”, am spus că suntem dispuși să facem din nou blocul ACUM, care din păcate a fost dărâmat, și să mergem cu un guvern comun, asumat de data aceasta de Platforma „DA”, așa cum și l-a asumat în 2019 doamna Sandu prin acea propunere de guvern minoritar. Mai apoi, însă, am văzut că a doua zi că s-a propus altceva. Care sunt raționamentele? Nu pot să vă explic eu”, a declarat Andrei Năstase, în cadrul emisiunii Ora Expertizei de la Jurnal TV.
Năstase e sigur că Înalta Curte va anula, la cererea socialiștilor, decretul Maiei Sandu prin care Natalia Gavrilița a fost propusă repetat pentru funcția de premier.
„Așteptăm decizia Curții Constituționale care, cel mai probabil, se va baza pe două hotărâri deja existente. Este cât se poate de predictibilă hotărârea Curții Constituționale. Vrem să vedem cum va proceda președintele în situația în care are această majoritate cu propunerea sa de candidat la funcția de premier. Așteptăm și vom acționa în consecință”, a precizat Năstase.
Andrei Năstase a îndemnat partidele proeuropene parlamentare, dar și pe cele extraparlamentare să pună presiune pe Maia Sandu, ca să fie propus un guvern care să fie votat. „Vreau să transmit un mesaj forțelor proeuropene că este timpul să tratăm lucrurile cu maximă responsabilitate, să strângem rândurile, să nu mai facem așa încât partidele noastre să fie ostile între ele, iar oamenii să nu mai înțeleagă de partea cui să fie și să încercăm să facem totuși un guvern de alternativă celui pe care îl propune Dodon și Șor și să nu admitem ca țara să încapă în mâinile lor”, a menționat liderul Platformei „DA”.