Jocul politic care a fost făcut cu premeditare ieri în Parlament a adus un deserviciu în primul rând cetățenilor, și în al doilea rând autorilor acestui scenariu. Este opinia fostului deputat Ștefan Secăreanu și a politologului Ian Lisnevschi exprimată aseară, în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”.

Absurdul situației este rezultatul crizei politice și a jocurilor care au început cu mult înainte, spune expertul Ian Lisnevschi. În opinia lui, miezul problemei constă în promisiunile false a candidaților la funcția de președinte.

„În campania electorală preziențială s-a știut că se va ajunge la acest absurd, însă Maia Sandu a continuat acest joc. A înaintat un candidat nepregătit din punctul meu de vedere, pentru că în plină criză economică, politică și pandemică trebuie să vii cu o echipa puternică, cu potențial. Însă nici programul, care este unul elecotral, nici abordarea înaintării candidatului nu a fost una corectă. Și ce am obținut? Pentru prima dată în istorie un guvern a primit zero voturi, nici măcar propriul partid nu i-a votat. Absurdul continuă cu două declarații diferite: Maia Sandu îndeamnă deputații să nu susțină acest guvern, în timp ce Natalia Gavriliță declară de la tribuna Parlamentului că este onorată. Să ce? Să reprezinte un guvern butaforic? Ar fi fost frumos ca Maia Sandu și Natalia Gavriliță să fie sinceră cu cetățenii și să le spună adevărul: noi înaintăm un candidat nu pentru a fi votat, dar pentru a merge la alegeri anticipate”, a spus expertul politic.

Același lucru îl remarcă și jurnalistul Ștefan Secăreanu și spune că nu cunoaște un alt stat unde să fie propusă o candidatură cu scopul de a nu fi votată. Politicianul consideră că guvernul ar fi trebuit să fie constituit în baza susținerii care a fost acordată de către cetățeni în 2019, atunci când alegătorii au votat pentru o majoritate parlamentară de orientare europeană.

„Cei care reprezintă astăzi Parlamentul și toată clasa politică ar fi trebuit să meargă la acest considerent. Dar s-a mers pe un spectacol, înscenare care nu știu dacă va fi de bun augur pentru cei care cred că așa pot fi rezolvate lucrurile. Atunci când propui candidatura unui prim-ministru în fruntea unui guvern, eu cred că trebuie să faci cu tot dinadinsul ca el să fie susținut. Maia Sandu, în calitate de președinte, trebuia să facă îndemnul necesar. Din păcate s-a mers pe ideea că noi propunem, dar voi vă rog să nu-l votați. Este o înșelătorie a cetățeanului”, a conchis fostul deputat.Sursa:  Politics.MD