Absenteismul la aceste alegeri prezidențiale ar putea fi unul fără precedent. De această părere este analistul politic, Igor Volnițchi. El a afirmat, la o emisiune de aseară la un post privat de televiziune, că nivelul înalt de absenteism este deja observat în sondajele interne comandate de partidele politice.

”Cred că politicienii care au acces la aceste sondaje ascund acest lucru. Este un lucru esențial care vor face alegerile actuale total diferite de altele – prezența la vot, absenteismul. Vom avea un absenteism fără precedent, așa cum se anticipează și eu sunt de aceeași părere chiar și fără sondaje. Vom avea o situație foarte bizară, când un număr mic de cetățeni, care în cadrul unui scrutin obișnuit cu o prezență relativ normală ar fi fost minoritari, pot să devină majoritari din contul prezenței slabe a taberei adverse. Acest pericol planează și asupra Maiei Sandu, și asupra lui Igor Dodon, și Renato Usatîi, Andrei Năstase și alor actori politici”, a declarat Volnițchi.

În opinia analistului, oamenii se vor teme să vină la alegeri din cauza pandemiei, pe de o parte, iar pe de altă parte nu se vor prezenta la vot din cauza apatiei politice accentuate.

”Avem doi factori care se suprapun. În niciun scrutin noi nu am avut doi factori majori care să se suprapună și care să determine un eventual absenteism electoral atât de pronunțat”, a declarat jurnalistul.