Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, dezminte într-o postare pe pagina sa de facebook informația precum că ar exista o inițiativă legislativă legată de mărirea vîrstei de pensionare a angajaților din cadrul structurilor MAI, asta deși deputatul Dan Perciun, în cadrul unei emisiuni, a anunțat că deputații vor să revizuiească unele prevederi legale cu privire la inechitatea vârstei de pensionare. Astfel, consideră Perciun, se va reduce din presiunea economică asupra bugetului Asigurărilor Publice, transmite sinteza.org.

”Noi avem astăzi pensionari la vârsta de 32 de ani. Persoane, care lucrează în Penitenciare, unde se calculează un an lucrat – cât trei, după care au lucrat în structurile de forță. Și sunt cazuri de pensionare la vârsta de 32 de ani, unde statul va achita toată viața pensia respectivă. Sunt asemenea lucruri, care trebuie corectate și care afectează sustenabilitatea sistemului. Și, odată corectate, vor reduce un pic din presiune. Noi ținem cont de toate aceste aspecte. Am început cu pensia minimă, ca prim pas și urmează să corectăm toate aceste probleme”, a declarat Dan Perciun.

Ana Revenco a menționat în postarea sa că astfel de declarații nu sunt nimic altceva decât „dezinformări răspândite de anumiți politicieni aflați în goana recuperării ratingului electoral”.

”Din respect pentru corecta informare atît a colegilor mei, cît și a opiniei publice, țin să subliniez că nu există nicio inițiativă legislativă legată de mărirea vîrstei de pensionare a angajaților din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Consider că interesele politice – atît ale Guvernării, cît și ale Opoziției – trebuie să se reflecte în proiecte legislative în cadrul Parlamentului Republicii Moldova și nu în dezinformări răspîndite de anumiți politicieni aflați în goana recuperării ratingului electoral”, a scris Revenco.

Totodată aceasta a menționat că orice inițiativă legislativă va trece printr-un proces intern de consultări iar pentru a fi luată o decizie sub acest aspect un rol foarte important îl vor avea – așa cum este și firesc – opiniile angajaților MAI.

”Evitați informarea din alte surse care ar putea afecta direct angajații Ministerului și insist să discutăm direct ori de cîte ori simțiți nevoia unor lămuriri suplimentare”, a mai punctat ministrul.

Menționăm, că pentru majoritatea angajaților din Republica Moldova, vârsta standard de pensionare este de 59 de ani şi 6 luni pentru femei, cu stagiul complet de cotizare de 32 de ani şi 6 luni, iar pentru bărbați vârsta este de 63 de ani cu un stagiu de cotizare de 34 de ani.