Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, spune că organele competente, inclusiv Procuratura, trebuie să investigheze traseismul politic din Parlamentul Republicii Moldova. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.
„Este dificil să înțeleg ce se întâmplă, din punctul meu de vedere. Pe de o parte, deputații au dreptul de a decide unde vor să meargă, dacă nu sunt mulțumiți de un anumit partid, pot pleca în alt partid, dar dacă acest traseism politic este legat cu primirea banilor, asta desigur nu este bine, este ilegal. Eu sper că autoritățile relevante, inclusiv Procuratura Generală să investigheze exact ce se întâmplă și să fie trași la răspundere toți care sunt implicați în corupție”, a declarat ambasadorul.
Precizăm că un grup de deputați PDM, dar și un socialist au aderat la PRO Moldova sau Partidul Șor. Mai mulți politicieni au dezvăluit că parlamentarii ar fi primit între 350 de mii de euro și 1,5 milioane de dolari de la oligarhii Vlad Plahotniuc și Ilan Șor.