Încălcarea dreptului suveran al cetățenilor de a participa la alegeri și blocarea traseelor naționale sunt acțiuni pasibile de pedeapsă. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu, după ce duminică mai multe persoane, printre care și deputatul PAS, Igor Grosu, au blocat drumul dintre Bender spre Varnița, unde era amplasată secția de votare.
Premierul susține că toți sunt egali în fața legii, indiferent de funcțiile pe care le dețin. Chicu a solicitat organelor abilitate să ia măsurile legale în privința persoanelor implicate în acest incident.
”Am văzut încercări ale unor politicieni de a influența procesul electoral, de a bloca traseele. Aceste acțiuni nu sunt legale și instituțiile abilitate ale statului trebuie să reacționeze, ori îngrădirea accesului, dreptului cetățenilor la vot este una dinte cele mai mari infracțiuni și de pedeapsă pentru aceasta sunt pasibili toți: de la opincă până la vlădică. Rog, politicienii să nu uităm de acest lucru”, a spus Chicu.
Deputatul PAS, Igor Grosu, acreditat în calitate de observator la Consiliul Electoral de Circumscripție Leova, a blocat cu mașina personală drumul Bender-Varnița. Acesta, susținut de unii combatanți, au stopat mijloacele de transport care se deplasau în direcția secțiilor de votare, precum și a solicitat conducătorilor auto să-i prezinte actele.
Inspectoratul General al Poliției a documentat acest caz și a sesizat Comisia Electorală Centrală.