Un avion care efectua cursa Dubai–Tel Aviv a aterizat de urgență miercuri dimineața în Arabia Saudită, după ce o altercație între piloți a dus la activarea unui cod asociat unei posibile deturnări. La bord se aflau 174 de pasageri.

Potrivit presei israeliene, aeronava aparține companiei Flydubai. Aceasta a decolat din Dubai la ora locală 7:05 și urma să ajungă la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv în jurul orei 9:30.

La aproximativ o oră și jumătate de la decolare, după ce avionul a intrat în spațiul aerian al Iordaniei, echipajul a transmis mai întâi codul 7700, utilizat pentru semnalarea unei urgențe generale. Ulterior, a fost activat codul 7500, folosit în mod obișnuit pentru indicarea unei posibile deturnări.

În același timp, aeronava și-a schimbat direcția de zbor, a revenit spre Arabia Saudită și a continuat deplasarea la o altitudine redusă.

Incidentul a declanșat o alertă de securitate în Israel. Avioane de vânătoare au fost ridicate de la sol, iar autoritățile au intrat în regim de urgență.

Un oficial israelian din domeniul securității a declarat că nu existau indicii care să confirme o deturnare, însă autoritățile întâmpinau dificultăți în a lua legătura cu pilotul.

Premierul Benjamin Netanyahu și ministrul Apărării, Israel Katz, au convocat o consultare de securitate, iar poliția a instituit un centru de comandă comun împreună cu alte instituții. Totodată, spațiul aerian al Israelului a fost închis temporar, iar mai multe zboruri programate să aterizeze sau să decoleze de pe aeroportul Ben Gurion au fost întârziate.

Între timp, directorul general al Flydubai a anunțat că operatorul va trimite o altă aeronavă în Arabia Saudită pentru a prelua cei 174 de pasageri și a-i transporta până în Israel.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!