Carmen Harra a vorbit recent despre evenimentele majore care, în opinia ei, vor avea loc anul acesta în întreaga lume. Ea a făcut o serie de declarații care vizează familia regală britanică, mai cu seamă pe prințul Harry. Potrivit clarvăzătoarei, acesta nu ar fi fiul biologic al regelui Charles, lucru pe care, spune ea, îl cunosc amândoi.
„Harry nu este copilul lui Charles”. Declarația șocantă a lui Carmen Harra
Potrivit celebrei clarvăzătoare, odată cu moarte reginei Elisabeta a II-a, Regatul Unit va trece printr-o schimbare majoră la nivel politic, lucru ce va duce inclusiv la modificarea întregului sistem de guvernământ mondial.
„În momentul în care Regina Angliei iese din scena politică, se încheie o mare eră în evoluția imperiilor care au dominat. O să fiți uluiți de ce o să se întâmple. Cade tot sistemul de guvernământ mondial.”, a spus Carmen Harra pentru WOWnews.
Ea a precizat că vor continua să iasă la iveală lucruri din ce în ce mai șocante în ceea ce privește monarhia britancă, inclusiv faptul că regele Chrales nu este tatăl biologic al lui Harry.
„De aceea ies la lumină toate adevărurile ascunse. Poate ieși la lumină faptul că Harry nici nu este copilul lui Charles, lucru pe care îl știu amândoi, dar nu s-a făcut public. De aici a și ieșit din perimetru, a venit în America, pentru că el nu e legat biologic de Charles. Charles a fost de fapt un tată adoptiv, care s-a simțit străin în lumea respectivă și iată că el vine și încearcă să expună problemele monarhiei într-un fel în care nu a avut nimeni curaj.”, a mai spus vedeta.
„Anglia nu va mai fi monarhie în viitor”
Carmen Harra a declarat că monarhia britanică se va încheia în cele din urmă, iar schimbări în acest sens vor începe să se vadă încă de anul acesta.
„A trebuit să se încheie o eră. S-a încheiat era după moartea Reginei și s-a deschis o altă eră. Anglia care a fost întotdeauna dominată de monarhie, nu va mai fi în viitor. Schimbările încep să devină vizibile pe parcursul acestui an”, a declarat Carmen Harra.
În opinia clarvăzătoarei, prințul Harry și soția sa Meghan Markle vor continua să formeze un cuplu, în ciuda precepției unora cum că cei doi se vor despărți.
„Eu zic că relația cu Meghan va rezista, pentru că Meghan îi înțelege spiritul. Ea vine dintr-o altă lume, o lume liberă. Ea vrea să îl tragă spre o altă lume, să îl rupă de dogma monarhiei. El este foarte influențat de ea, iar la ora actuală este singur. În bătălia lui cu monarhia este doar el și o are aliată pe Meghan. El joacă un rol și rămâne în istorie în felul ăsta, mult mai mult decât rămân alții din monarhie”, a mai spus Carmen Harra.
sursa: paranteze.md