Președintele R. Moldova, Maia Sandu anunță că Acordul de liber schimb dintre Republica Moldova și Asociația Europeană de Liber Schimb (EFTA) a fost semnat.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, șeful statului a scris că Acordul va permite producătorilor moldoveni să exporte bunuri, fără a plăti tarife vamale, în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

“Noi piețe de export pentru antreprenorii noștri înseamnă mai multă producție vândută, venituri mai mari și mai multe locuri de muncă acasă”, a scris Maia Sandu.

Șeful statului a menționat că semnarea Acordului a fost fosibilă datorită dialogului cu partenerii europeni față de agenda de dezvoltare a R. Moldova.

“Acesta este încă un pas important în direcția integrării noastre economice în Europa și contribuie la menținerea stabilității și la sporirea bunăstării cetățenilor. Prin promovarea comerțului echitabil și a unui mediu transparent, ne asigurăm că Moldova devine o destinație atractivă pentru investitori și că producătorii noștri beneficiază de mai multe oportunități de export”, a conchis Maia Sandu.