Accident rutier de amploare, joi dimineața, pe autostrada A3, la kilometrul 56, în zona comunei Rafov din județul Prahova, România. În accident au fost implicate 12 autoturisme, cu un total de 26 de persoane aflate în acestea.

Din cauza numărului mare de persoane implicate, autoritățile au activat planul roșu de intervenție.

Au fost mobilizate echipaje numeroase, printre care o autospecială pentru stingerea incendiilor, o mașină de descarcerare, patru ambulanțe SMURD, o ambulanță specială pentru transportul personalului medical și al victimelor multiple și cinci ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean, dintre care una cu medic.

Până în acest moment, nicio persoană nu a rămas blocată în mașini și nu a fost nevoie de operațiuni de descarcerare. Trei persoane sunt evaluate de echipajele medicale la fața locului.

Două victime au fost transportate la spital: un bărbat în vârstă de 44 de ani și altul de 46, care ar fi suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism toracic.

sursa