A murit Fidel Castro

Fostul lider cubanez Fidel Castro a murit aseară la vârsta de 90 de ani. Anunţul a fost făcut la televiziunea de stat de către fratele acestuia şi actualul preşedinte al Cubei Raul Castro.

„Drag popor cubanez, cu profundă durere apar în faţa voastră şi a prietenilor noştri din America şi din toată lumea ca să vă informez că azi, 25 noiembrie 2016, la ora 22:29, a murit comandantul şi liderul Revoluţiei cubaneze, Fidel Castro. Îndeplinind voinţa expresă a lui Fidel, trupul său va fi incinerat la primele ore ale dimineţii, sâmbătă, 26 noiembrie. Comisia care organizează funeralile va informa în detaliu poporul cu privire la organizarea omagiilor postume aduse fondatorului Revoluţiei cubaneze. Spre victorie eternă!”, a decralat Raul Castro într-o adresare către cubanezi.

Fidel Castro rămâne în istorie prin faptul că a reușit să construiască un stat comunist chiar în coasta Statelor Unite şi timp de cinci decenii Washingtonul a încercat – în zadar – să-l răstoarne de la putere. A părăsit de bunăvoie puterea, oficial în 2008, din cauza problemelor de sănătate.