Deputatul PAS, Dumitru Alaiba a dezvăluit numele unuia dintre candidații care ar putea ocupa funcția de vicepreședinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Este vorba despre Vitalie Lemne, iar un anunț în acest sens a fost făcut public pe o rețea de socializare.
”O lună în urmă am decapitat o instituție care nu făcea treabă. Au fost demiși in corpore toți cinci membri ai Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Deși realizam urgența necesității de a asigura funcționalitatea unei instituții atât de importante pentru sistemul financiar al țării noastre, nu vrem ca această urgență să dicteze decizii pripite. Ne-am concentrat pe identificarea unor candidați buni, integri, competenți, cu viziune și, foarte important, care să țină piept posibilelor presiuni.
Astăzi putem prezenta primul candidat pentru funcția de vicepreședinte al CNPF. Este vorba de Vitalie Lemne. Profesionist, a muncit toată viața în sistemul financiar din Moldova, iar ultimii 12 ani în poziții manageriale.
După ce trecem de toate formalitățile procedurale, vom propune plenului parlamentului să susțină candidatura domnului Vitalie Lemne la funcția de vicepreședinte al CNPF”, a declarat Alaiba.