Directorul Agenția Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți proprietari ale căror bunuri au fost expropriate de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță valoarea despăgubirilor stabilite de evaluatorii independenți.

Potrivit acestuia, în cadrul procesului gestionat de APP au fost expropriate toate bunurile private pentru care au existat acte confirmative și care au fost înregistrate legal. Este vorba despre 16 bunuri aparținând unui număr de 10 proprietari.

Valoarea totală a despăgubirilor stabilite pentru aceste proprietăți se ridică la 96,47 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 4,9 milioane de euro. Cojuhari a precizat că suma vizează exclusiv bunurile recunoscute și înregistrate conform legislației.

Directorul APP a mai declarat că partea americană urmează să transfere diferența rămasă din fondurile destinate exproprierilor, după ce anterior au fost deja alocate 3,2 milioane de euro. Potrivit acestuia, toate documentele necesare au fost prezentate, iar transferul banilor este așteptat în următoarele zile.

Pentru întregul proces de expropriere a fost prevăzut un buget de 7,5 milioane de euro. Oficialul a subliniat că statul a compensat doar bunurile care au putut fi demonstrate ca fiind proprietăți legale și înregistrate, excluzând construcțiile neautorizate sau bunurile fără acte de proprietate.

„Nu putem achita din bani publici construcții neautorizate sau bunuri pentru care niciun proprietar nu a putut demonstra că îi aparțin”, a explicat Cojuhari.

În ceea ce privește contestațiile depuse de unii proprietari, șeful APP a menționat că acestea vor fi examinate de instanțele de judecată, care vor stabili dacă evaluările și sumele acordate au fost calculate corect. El a precizat că valorile despăgubirilor au fost determinate de evaluatori independenți, fără intervenția APP în procesul de estimare.

Potrivit lui Cojuhari, procedura urmărește atât protejarea interesului public, cât și respectarea obligațiilor asumate prin acordul încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind terenul fostului Stadion Republican.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!