Aproximativ 20 de persoane au fost rănite într-un centru comercial de lux din capitala Japoniei, Tokyo, după ce un bărbat a pulverizat o substanță necunoscută în incinta clădirii, au anunțat poliția și serviciile de pompieri, potrivit AFP.
Incidentul s-a produs în cartierul Ginza, o zonă comercială exclusivistă și intens frecventată de turiști. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției din Tokyo, Yusuke Koike, bărbatul ar fi pulverizat substanța în apropierea unui distribuitor automat, la parterul clădirii.
Autoritățile au confirmat că aproximativ 20 de persoane au suferit răni, după ce în zonă a fost semnalat un miros suspect. Deși incidentul a provocat panică și evacuări parțiale, oficialii au precizat că rănile raportate par a fi ușoare, potrivit postului public NHK.
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri și ambulanțe, iar mai multe persoane au fost evacuate și evaluate medical. Jurnalistul AFP prezent în zonă a surprins intervenția echipelor de urgență, inclusiv personal echipat în combinezoane de protecție chimică.
Străzile din jurul centrului comercial au fost temporar blocate, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili natura substanței și circumstanțele incidentului.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!









