Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a raportat în declarația de avere pentru anul 2025 vânzarea a două imobile, unul situat în regiunea Kiev și altul în centrul Chișinăului.
Potrivit documentului, locuința din Ucraina a fost înstrăinată pentru peste 2,8 milioane de hrivne, echivalentul a aproximativ 55.000 de euro, în timp ce apartamentul din capitala Republicii Moldova a fost vândut cu peste 1,4 milioane de lei.
Veniturile oficiale ale premierului din salariu s-au ridicat la puțin peste 33.000 de lei pe parcursul anului 2025. În plus, acesta a declarat aproximativ 28.000 de dolari obținuți din investiții realizate la compania americană Robinhood Securities.
Soția sa a raportat venituri de aproape 54.000 de lei românești, provenite dintr-o afacere din România în domeniul aranjamentelor florale.
Familia Munteanu deține, de asemenea, două terenuri agricole achiziționate în 2022, evaluate la circa 90.000 de lei în total. În declarație figurează și un apartament cumpărat în 2023, cu o suprafață de 136 de metri pătrați și o valoare estimată la 677.000 de euro, precum și un autoturism BMW fabricat în 2017 și achiziționat în 2021, evaluat la aproximativ 700.000 de lei.
În total, premierul a raportat 14 conturi bancare deschise în Republica Moldova, Ucraina, România și Statele Unite, atât pe numele său, cât și al soției. De asemenea, acesta deține investiții în hârtii de valoare în SUA și participații în companii din domenii precum producția de hârtie, consultanță financiară și servicii de pază.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI










