Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, a lansat un avertisment de ultimă oră cu privire la situația tensionată din Durlești. Edilul susține că neplata salariilor pentru angajați, profesori și educatori este o problemă creată artificial de către reprezentanții partidului de guvernare (PAS), cu scopul de a bloca activitatea în localitate.

Potrivit lui Ceban, o echipă din cadrul Primăriei Chișinău se află în prezent la Ministerul Finanțelor pentru a interveni în soluționarea blocajului financiar. Primarul a subliniat că această situație afectează direct veniturile cadrelor didactice și buna funcționare a instituțiilor de învățământ.

Totodată, Ion Ceban a anunțat că astăzi, la ora 14:00, va prezenta în direct raportul privind reparația și salubrizarea drumurilor din municipiu. Transmisiunea va putea fi urmărită pe paginile oficiale ale Primăriei, precum și pe platformele RLIVE și Privesc.eu.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI