Parlamentul a aprobat în lectura a doua, finală, proiectul de lege a Fracțiunii Partidului Nostru, care majorează plafonul de înregistrare în calitate de plătitor TVA. Pentru aceasta au votat 86 de deputați.
Astfel, de la 1 martie, agenții economici vor trebui să se înregistreze ca plătitori de TVA doar după ce cifra lor de afaceri va depăși 1,7 milioane de le lei. Acum plafonul constituie 1,2 milioane lei, ajustarea a fost considerată necesară pentru a crea un cadru fiscal mai prietenos, în special, pentru întreprinderile mici și mijlocii.
Deputatul Constantin Cuiumju a explicat anterior că scopul inițiativei este adaptarea plafonului la realitățile economice actuale și crearea unui cadru fiscal mai prietenos pentru întreprinderile mici și mijlocii. Plafonul actual de 1,2 milioane de lei, stabilit în 2018, a fost depășit în timp, inflația crescând cu aproximativ 90% de atunci.
Partidul Nostru a susținut majorarea scutirii până la 3,2 milioane de lei, în timp ce Guvernul a propus un plafon de 1,7 milioane de lei. În condițiile actuale, chiar și această extindere constituie un pas important pentru întreprinderile mici și mijlocii, oferindu-le un respiro financiar semnificativ și stimulând activitatea economică.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI










