Un incendiu izbucnit la bordul unui avion Ryanair Boeing 737 care a sosit de la Manchester a provocat panică și haos pe aeroportul din Palma de Mallorca. În total, 18 persoane au fost rănite ușor sâmbătă dimineață, după ce pasagerii au evacuat rapid aeronava, sărind direct de pe aripi pe sol, fără să mai aștepte instrucțiunile echipajului.

Incendiul a fost raportat în jurul orei 00:36, când avionul era parcat pe pistă, pregătindu-se pentru zborul de întoarcere către Manchester (zbor RK3446). Centrul de coordonare a activat imediat protocolul pentru incidente cu victime multiple, mobilizând două ambulanțe cu asistență avansată și două ambulanțe cu asistență de bază, transmite Airlive.net.

Dintre cei 18 răniți, șase au fost transportați la spitale locale. La intervenție au participat și pompierii aeroportului, precum și Garda Civilă, care au asistat la evacuare și au supravegheat situația pe pistă.

Cauza incendiului nu a fost încă stabilită. Zborul de întoarcere către Manchester a fost efectuat cu întârziere de peste opt ore și a fost declarat stare de urgență la apropierea de aeroportul din Manchester, unde a aterizat în siguranță.